Alegi sa fii liber, complet, “cu nerv” sau te supui “regulior” societatii sau grupului care te anihileaza ca personalitate, ca om cu existenta de sine-statatoare?

Cand vrei sa aduci un suflu nou, de vibratie inalta, penetranta, e de asteptat sa fii respins. O, asteapta-te sa primesti o pedeapsa pentru indrazneala ta ( in fapt, undeva, intr-un colt al interiorului tau, chiar crezi ca meriti o pedeapsa, doar ai stricat armonia falsei “integrari colective”). Cultura educationala impune pedeapsa pentru ca vibram, ne bucuram, traim cu intensitate viata prezenta si nu acceptam sau nu ne aliniem la lucrurile trecute, moarte, fara ritm, lucruri pentru care exista sisteme explicative, teorii, exercitii mimate ce dau senzatia de stapanire a rotatiilor lumii.

Aducand la rampa ceva nou inseamna sa nu fii apreciat de prea multi, ca sa nu zic chiar de nimeni. Pentru nou, trebuie sa muncesti, sa elaborezi un sistem, sa creezi reguli. Oamenii nu au mijloace de evaluare comode si la indemana. Mai bine te reneaga desi undeva, s-au regasit in ritmul tau, au simtit un pic alta vibratie. Viu. Dar oamenii nu se misca in prezent. Prefera comoditatea regulilor izvorate din lucruri trecute. E foarte greu sa lucrezi cu prezentul, e periculos, nu ofera securitate. Nu te poti raporta la trecut, devii vulnerabil.

Multa vreme m-am intrebat de ce devenirea mea profesionala a fost asa de anevoioasa de ce actiunea mea vizionara, integrativa nu m-a propulsat. De ce, cei care care, la un moment dat, conduceau grupul din care faceam parte alegeau sa fie precedati de oameni terni, lingusitori, acele asa-zise “presuri”. In fapt, doar asta puteau gestiona. “Presurile” se miscau limitativ, dupa reguli bine conturate si exersate intens in trecut. Sa constuiesti un sistem pentru oameni vii, care se misca in timpul prezent? Oooo, e foarte solicitant si de-a dreptul periculos. Conducatorii momentului si-ar putea dinamita astfel pozitia.